E șapte dimineața și-i beznă …
Pornesc încet către locul unde mă așteaptă
Atâtea ore aproape inutile.
Mii de ace îmi străpung deodată fața,
Iar mâinile devin iute precum gheața.
E-atât de frig și răzbesc cu greu printre troiene,
Nu pot să cred că am lăsat
Patul cald
Ce mă-mbia precum cântecul unor sirene.
Nu e deloc loc pe trotuar,
Zăpada și-a întins domnia,
Încerc să respir, dar nu pot prin fular,
Viscolu-și dezvăluie mânia.
De parcă i-aș fi greșit cu ceva …
La un moment dat
Îmi dau seama că sunt urmărit …
De lumini!
Și vin și din față
Și mă simt orbit.
În orice caz,
Îmi continui drumul
Și merg,
Și merg întruna ca nebunul,
Pe un drum fără sfârșit,
Precum noaptea asta,
Ce se scaldă-n infinit …
Photo Credit: Unsplash