Mintea-mi zburdă pe un câmp semănat cu angoasă,
Cerul toarnă plumb plutind pe fruntea mea,
Gânduri reci tâmplele-apasă,
Tu nu ești pentru mine decât piază-rea.
Alerg de teamă că îmi vei fura
Din gânduri și aș vrea
Să te uit de tot,
Dar, disperat,
Nu pot.
Încerc,
Mă lupt,
Îmi ordon,
Deși știu că
Nu-s supus de fel,
Și mi-e greu și doare
Să-mi simt inima atârnând pân’ la picioare.
Oare voi găsi pe ăst câmp plin de mâhnire
Mult dorita mântuire?
Poate că, printre suspine,
Printre-atâtea groaznice rovine
Voi zări un fir de iarbă rătăcit.
De la el voi învăța
Cum, bătut de vânt,
Și-nconjurat de-urât,
De pământ negru și hâd,
Poți fi o pată de culoare
Chiar și-atunci când nu e soare
Și mintea-i tulburată
De nori.
Ubicui
Și asupritori.
Photo Credit: Unsplash