I. Grădina zeilor
Trupul tău este grădina în care zeii
Au sădit păduri negre, înalte și dese,
Ce se odihnesc pe vaste câmpii celeste
Și ascund poteci plăcute
Pe care mă voi plimba
Cu răsuflări întrerupte.
Mă voi oglindi în izvoarele tale limpezi,
Voi sorbi cu nesaț apa
Ca un cerb temător că cineva
I-ar putea periclita chiar viața
Apoi voi coborî pe lângă un deal micuț,
Prin ale cărui peșteri
Intră duh divin.
Voi gusta din fructul oprit,
Aflat la baza dealului
Și-am să mă simt neîndestulat,
Precum Tantal înfometat,
Deși nimeni nu mă va opri
Să gust iar și iar …
Îmi voi continua drumul plin de dorință
Pe o cărare ce duce în jos
Și, de zeii or îngădui,
Aș fi fericit să urc și să cobor
Cele două dealuri mici
Ce mi se vor așterne-n cale,
Precum Sisif este damnat
Toată eternitatea
La pietre de cărat.
II. Deziluzia zeilor
Totuși tu nu ești aievea,
Ești doar un vis în mintea-mi credulă,
Ești grădina edenică, închisă lui Adam
Și păzită de paznici, ce păzesc
Cu prețul veșniciei.
Eu trăiesc uitat de zei, de oameni.
Semnele pe care le vezi
Sunt de la răni ce mă dor și acum.
Femeia ce-o iubeam m-a părăsit,
Mi-a spus că sunt molatic,
Iar asta m-a rănit
Adânc.
Încerc să-mi păstrez rațiunea,
Să-mi dau speranță
Și-mi spun că va fi bine,
Dar în mine simt un mare gol.
Vino, umple-mi inima!
E loc destul.
Să mă prezint:
Eu sunt Iov.
Photo Credit: Unsplash