Norii, aceste corăbii albe sau plumburii
Plutind pe vastul ocean numit Cer,
Poartă la cală cea mai importantă resursă:
Apa, necesară muritorilor precum ambrozia pentru zeii olimpieni.
De cele mai multe ori divizați, pierduți pe marea infinită,
Își unesc forțele într-un spectacol ce epatează încă din vremuri imemoriale,
Se ciocnesc precum grecii și perșii la Salamina,
Constrângându-l pe Hefaistos să-și grăbească loviturile pe nicovală.
Și, când le vine sorocul, perdea de apă desfășoară,
Legând Cerul de Pământ cu fire subțiri și umede,
Iar zgomotul ce-l scot e cel izbucnit din întâlnirea dintre sabie și scut în bătălie,
Băgând teama chiar și în cea mai curajoasă inimă.
Nori neînfricați, veniți, stropiți, udați,
Pradă caniculei și uscăciunii nu ne lăsați!
De zei, cu trupul lor de lut, ne putem dezbăra,
Însă de voi, maiestuoși și înalți, ba!
Photo by Ragnar Vorel on Unsplash